ce foame de subiecte, baieti…

presupunem ca esti ziarist si lucrezi intr-o redactie, de preferat cu nume. vrei neaparat sa te afirmi.  incepi prin a scrie despre lucruri la care nu te pricepi, dar copiezi cu spor comunicatele de presa, mai dai un google, iese de-o spoiala de material. mai incerci o data si vezi ca merge. astea, primele, sint inofensive. e clar ca unii rid cu gura pina la urechi, dar ce-ti pasa?

etapa a doua. subiecte la care nu te pricepi, insa cu un limbaj de specialitate ceva mai… de specialitate. decit sa vrei sa pari destept si sa scrii enormitati, ideal ar fi sa pui mina pe telefon si suni un prieten sau pe cineva care stie despre ce-i vorba. idealurile nu-s chestii concrete, asa ca te afunzi cu rivna in conceperea de articole imposibile din punct de vedere al continutului. ti se spune, cu buna-credinta, ca e chiar comic ce povestesti tu acolo, dar o tii una si buna. ai dreptate, esti ziarist, ce pana mea…

etapa a treia. inca nu ai subiecte care sa darime norii.  ai insa prieteni/amici/cunoscuti despre care ai auzit ca, de-a lungul timpului, au facut tot felul de chestii, mai mult sau mai putin legale. ar da al naibii de bine, dar nu stii toate detaliile. te apuci sa-i descosi. unul iti reaminteste ca si tu ai participat, cindva, la o “nefacuta”. nu conteaza, insisti. omul se prinde: “ma, tu vrei sa scrii de mine?”. ii spui ca, daca nu vrea, nu-i faci public numele.

e normal sa te folosesti de prieteni, pentru o glorie (si aia nesigura) de 5 secunde? ca aici nu-i vorba de coruptie, trafic de influenta, mita si delapidare. eu cred ca nu-i. pina la urma, care-i stirea? chiar asa de jos s-a ajuns? chiar asa mare-i foamea de subiecte, incit trebuie inventate?

ps: am deschis un ziar, nu spui care. mi-am dat singura un raspuns: da.

sarbatori fericite! (off to brebu)

n-am vopsit oua cu oja, asa cum este “traditia” in familia unei printese inchipuite, si nici n-am plecat la paris, atasata de vreun fel pe la ambasada, ca iubitul elenei b. in schimb, plec sa iau aer in judetul vecin, caras-severin, acolo unde, probabil, isi petrece sarbatorile pascale un sfert, daca nu mai mult, de timisoara. nu-i nimic, e loc pentru toata lumea.

acestea fiind zise, va doresc sarbatori fericite, alaturi de cei care vi-s dragi!

. (punct – inca un punct)

intotdeauna am crezut despre el ca este… larger than life. imi pare rau, mile, nu stiu sa spun asta in sarbeste si n-am avut niciodata indrazneala sa te intreb. cind ai 34 de ani, ai facut atit de multe in viata si ai trecut de atitea ori pe linga moarte, crezi, probabil, ca moartea e undeva departe. de aceea, traiesti la maximu, pina in ultima secunda in care ti se permite. mie, omul mile carpenisan mi-a inspirat mereu atita viata, atita bucurie de a trai, incit acum sint total confuza. inca mi-e greu sa pricep. avea o inima mare, gata mereu sa ajute, sa incerce sa faca bine. azi, inima asta mare s-a oprit definitiv. odata cu ea, s-au oprit, pentru o fractiune de secunda, si inimile celor care l-au iubit, de aproape sau de departe.

dumnezeu sa te odihneasca in pace!

somn usor, cosmin

viata e nedreapta. si chiar mai mult decit atit. in dimineata asta, sa fi tot fost 8 si jumatate, mi-am spus, din nou, printre dinti, “futu-i, de ce?”. atunci, am vazut, pe un colt de canapea, un om invins, pe umerii adunati ai caruia statea, parca,  toata greutatea lumii. doi metri mai incolo, o stampila punea punct. un petec de hirtie galbuie incheia conturile unei vieti: cosmin lungu, 32 de ani.

a vrut sa traiasca. ultimii doi ani i-a petrecut intr-o batalie, uneori senina, alteori incrincenata, cu o boala perfida. discret, n-a lasat sa se vada nimic in afara, chiar daca actele medicale se adunau, tot mai sumbre de la luna la luna.  cosmin a continuat sa lupte.

azi dimineata insa, pe cind noaptea nu mai era chiar noapte, iar ziua nu era inca zi,  lupta aceea inegala, lupta aceea chinuitoare si dureroasa s-a incheiat. invins, “piratul” a plecat, probabil,  sa navigheze pe mari mai senine.

somn usor, cosmin! probabil ca acolo, undeva departe de tot, era nevoie de un om bun.

stiute si nestiute

cred ca e un pic cam mult, dar o sa incerc. am citit la http://alisim.wordpress.com cele 99 lucruri despre ea. nu stiu daca are sa-mi iasa o astfel de curajoasa “decojire” in public, dar asta nu inseamna ca nu pot sa incerc.

1. am un singur prenume si cind eram mica sufeream ca niciodata nu era si ziua mea – din aia de sfint, desigur

2. mi-ar fi placut, pe la vreo 4 ani, sa fiu vinzatoare la magazinul bega. mi se parea foarte cool cum scot tantile alea lucrurile de pe raft si le expun pe tejghea, pentru cumparaturi

3. am l0cuit la bunici pina am terminat clasa a patra, iar mutarea cu parintii a fost o experienta groaznica pentru toata lumea. fugeam mereu de acasa si eram adusa inapoi cu urlete

4. culoarea mea preferata este verde, desi imi amintesc o perioada in care numai vederea unui tricou verde cumparat de mama ma umplea de draci

5. am un ciine pe care il cheama happy. e o corcitura blanoasa pe care, uneori, imi vine s-o arunc pe geam. de la sapte, desigur

6. sint “craciun freak”. intotdeauna, in ziua de 25 a fiecarui luni, spun: “mai sint X luni pina la craciun”.

7. il iubesc pe boris vian si cred ca “spuma zilelor” este cea mai frumoasa poveste de dragoste scrisa vreodata

8. il urasc pe greuceanu si au trecut multi ani pina cind am reusit sa citesc fara sa pling “tinerete fara batrinete si viata fara de moarte”

9. daca as pleca pe o insula pustie, un ipod plin cu ella fitzgerald mi-ar fi de ajuns

10. mi-ar fi placut sa invat de mica limba germana, dar nu s-a putut, pentru ca eram recalcitranta si nu voiam sa stau la grupa de germana. asa ca s-a renuntat

11. pe la vreo 2 ani, tata mi-a rupt mina. a incercat sa ma prinda, dupa ce ma impiedicasem

12. sint stingace, la fel ca si fratele meu. nu scriu insa cu stinga, fiindca nu m-a lasat “tova”

13. ma enervez repede, trintesc si arunc ce-mi vina la mina. dar imi trece la fel de repede

14. imi propun mereu sa-mi cer iertare de la oamenii pe care, din prea multa aiureala, i-am ranit. dar foarte rar gasesc curajul sa fac asta

15. vorbesc mult prea mult. incerc sa ma controlez, dar se pare ca nu-mi prea iese

16. sint claustrofoba. mersul cu liftul imi provoaca ameteala

17. colectionez cercei. am peste 200 de perechi si inca adun

18. nu port decit argint. bratara mea preferata are aproape 100 de ani si am primit cadou de la bunica

19. orasul meu este viena, dar mi-ar placea sa locuiesc undeva in nordul europei. o strabunica din partea tatalui era vieneza

20. am lesinat in fata unui autoportret al lui van gogh. intr-un muzeu, desigur.

21. colectionez esarfe, pe care le port si vara, chiar daca afara sint 40 de grade

22. mi-e frica de ingeri. mai bine zis, de reprezentarile lor grafice. privirile lor imi dau fiori

23. sint dependenta de internet

24. imi place sa fac cadouri

25. cea mai frumoasa perioada in care am lucrat in presa a fost cea de la “prima ora”, mai ales la inceput. experienta “fruncea” mi-a lasat oarecum un gust amar, dar, pe de alta parte, a fost instructiva. la fel ca si intilnirea cu georgica cornu: amara, dar cu lectie de invatat

26. scriu. sint putini cei care vad productiile, dar se zice ca am talent. eu nu prea cred. invirteala vorbelor nu e o mare brinza

27. bunica ar fi vrut sa fiu doctor. poate ar fi fost mai bine

28. imi place fotbalul. de vina e tata, care n-avea alta idee de distrat copilul duminica, decit sa-l duca la stadion. aveam 3 ani cind m-a carat prima data. imi place, dar nu inseamna ca ma si pricep. doar sint fata

29. nu maninc fasole verde. si nici conopida

30. cind eram mica, mincam corcoduse din cimitirul din calea sagului. le culegeam direct din pomi

31. pe primul prieten il cheama laurentiu. avea un frate geaman care nu ma putea suporta. acum, laurentiu este artist plastic cunoscut in germania

32. am stat un an si jumatate fara sa ma uit deloc la televizor

33. nu ma uit la emisiuni de stiri

34. daca as fi fost baiat, mama spune ca m-ar fi chemat vasilica. nici acum nu stiu daca glumeste. ma cheama otilia pentru ca mama recitea “enigma otiliei”. bunicii i-ar fi placut sa ma cheme hermina

35. n-am carnet de conducere, dar imi plac masinile

36. imi doresc sa ajung  in venezuela,  sa-mi caut rudele

37. cindva, am reusit sa ghicesc dintr-a doua incercare parola de e-mail a unui fost iubit. printre altele, am aflat ca-si setase mailul sa nu primeasca nimic de la mine. acu’ locuieste in grecia si pozeaza ciini

38.  sint alergica, dar nu se stie la ce, asa ca, macar jumatate de an, sint sub tratament

39. mi-e frica de apa

40. imi place ciocolata amara,dar nu suport alunele

41. imi cumpar haine de la second hand

42. imi place zmeura. si inca mai caut zmeura galbena, asa cum am vazut, demult de tot, in satul din care era bunicul

43. bautura mea preferata e votca. cu suc de portocale, dar nu amestecate

44. ii ajut pe toti cei care ma roaga, chiar daca reciproca nu e intotdeauna valabila

45. imi doresc enorm un Imac

46. prietena mea cea buna din copilarie avea mama japoneza. era exotica, si frumoasa, si desteapta, si a murit la 24 de ani, de blocaj renal. de atunci, nu mai cred in lucruri bune care li se intimpla celor buni

47. am noroc ca l-am intilnit pe florin. nu stiu daca sint multi cei care m-ar suporta

48. nu merg aproape niciodata pe strada fara casti in urechi

49. am uneori senzatia ca nimeni nu ma intelege. atunci, devin depresiva. dar trece

50. imi place iarna, cu frig si zapada. cu vara nu ma inteleg prea bine

51. merg intotdeauna la vot

52. nu prea stiu sa spun “nu”

53. nu am invatat inca sa-mi ascund antipatiile

54. ma enerveaza sa citesc ziare din romania si sa vad cit de saraci cu duhul sint multi dintre cei care semneaza

55. imi place sa surubaresc, desi nu intotdeauna produsul “reparat” seamana cu originalul

56. mi-ar fi placut sa am multi verisori. din pacate, am numai unul, care sta la 2000 km si pe care nu l-am vazut de 30 de ani

57. nu beau cafea decit fara zahar si cu lapte. in schimb, imi plac de mor ceaiurile

58. bunica m-a trimis la scoala in pijama. eram in clasa a doua sau a treia si n-a putut fi convinsa ca respectiva costumatie era pijama, nu trening

59. inca mai cred ca toti oamenii au si parti bune

60. imi place sa spal vase, ma relaxeaza

61. as vrea sa patinez din nou, dar nu cred ca am curajul sa ma sui pe patine

62. imi doresc o jucarie monchichi. sau macar sa intru intr-un magazin in care se gasesc dintr-astea

63. mi-ar placea sa dau o spargere la o librarie mare

64. pe tricoul meu preferat scrie “i don’t want to look sweet”, iar ilustratia e o fetita care se strimba. lumea zice ca mi se potriveste

65. nu sint in stare sa-mi pastrez hainele in ordine in dulap. pur si simplu intotdeauna imi trebuie ceva de pe fundul raftului

66. visez de multe ori zapada si ca zbor. asta e o senzatie super

67. am avut norocul sa ma ierte oameni carora le-am gresit din prostie

68. stiu ca uneori lumea ma ia de proasta, dar nu reactionez

69. filmul meu preferat e “forrest gump”

70. odata, n-am dormit 44 de ore ca sa termin un proiect de la serviciu. o saptamina mai tirziu, serviciul s-a inchis

71. in clasa a cincea, era sa ramin corigenta la educatie fizica. nu pricepeam cum se face jocul de glezna

72. imi place muntenegru

73. nu stiu pe dinafara numerele de telefon ale prietenului meu

74. sint timida si nu ma prea tratez

75. de 15 ani, injur primaria din cauza trotuarului din fata blocului. numarul entorselor l-am pierdut demult

76. intr-o zi, voi avea o rochie desigual. si manish arora

77. intr-un an, am tinut bradul de craciun pina in martie. pe urma, l-am aruncat pe geam. de la sapte

78. daca as mosteni o matusa tamara, din banii aia as calatori. dar nu in italia. asta e o tara in care nu vreau sa merg

79. m-am apucat de fumat intr-a zecea. acu’, cica m-am lasat. mai bag o tigara-doua pe la chefuri

80. nu pot sa dorm. ma culc tirziu, ma trezesc devreme, si asta de mai multi ani

81. mirosul meu preferat este cel de scortisoara. in schimb, mi se face rau de la cel de vanilie

82. mi-ar fi placut sa fiu audrey hepburn

83. trebuie sa am mereu un telefon la mine. altfel, am senzatia ca are sa mi se intimple ceva rau

84. nu stiu sa joc poker. poate pentru ca nu am poker face?

85. sint foarte mioapa, dar nu-mi port ochelarii. pe strada, nu ma fac ca nu vad oamenii. chiar nu ii vad

86. am fost atacata pe strada o data, in incercarea de a mi se fura telefonul. in acelasi timp, vorbeam cu mama, aflata la vreo 300 km. nici acum nu stiu cum am reusit sa scap cu tot cu telefon

87. mi-am reluat bunul obicei a de a citi

88.  inca nu am invatat sa ascult semnele pe care le primesc inainte de a face ceva important. de cele mai multe ori s-a dovedit ca ar fi trebuit sa le bag in seama

89. stiu sa fac cpr

90. nu pot sa scriu de mina – nu-mi iese astfel nici o poveste, nici un reportaj, nimic, nimic

91. nu am fost niciodata la mormintul bunicii din partea tatalui

92. cred ca, in viata, toate lucrurile se intimpla cu un scop. atita ca nu ne dam seama decit mai tirziu

93. imi pare rau ca in timisoara nu mai exista simigerii, unde sa vezi cum se baga covrigii in cuptor, pe o lopata imensa de lemn

94. imi pare rau ca n-am vazut niciodata insula adakaleh

95. visez uneori la zaharul candel insirat pe ata pe care mi-l dadea strabunica

96. as vrea sa am mai multa rabdare

97. in sfirsit, am inteles ca aceia care nu ma plac nu ma plac si gata. asta nu inseamna ca sint un personaj odios

98. mi-e teama sa-mi fac un test de inteligenta

99. peste sase luni implinesc 34 de ani. si nu cred ca sint batrina.

domnul stefan iordache s-a scuzat si a plecat putin. un pic mai tirziu,  domnul gheorghe dinica s-a scuzat si el. si, la inceput de noiembrie, a plecat putin. am ramas, ca si domnul nelu ploiesteanu, un pic mai singuri.

back to my black

acu’ un an scriam aici despre dimineti cu perdele violet. intre timp, perdelele violet au disparut, deodata cu proprietarii lor. vad din nou in casa vecinilor: un calculator cu monitor plat, un televizor deschis aproape toata ziua si niste rafturi vraiste, unde stau de-a valma carti si tricouri.

intre timp, am scris si n-am scris aici. am vrut sa renunt, pe urma am revenit, ultima data am zis ca nu mai scriu niciodata. intre timp (alt timp, desigur), am invatat ca doar scrisul ma poate exorciza. doar asa pot scapa de demoni. doar inlantuirile astea reci de litere si semne de punctuatie aruncate dintr-o tastatura ma pot impaca cu mine insami si, poate, cu lumea din jur.

so… i’m back to black! my black.

 

 

 

“there is a way to be good again”

o poveste de viata si de moarte pe care imi pare bine ca am gasit-o. carte + film.

vienna calling, din nou, mereu si mereu

ei bine, ca tot umblam teleleu acu’ vreo citeva zile… am fost la viena. de ce? simplu: sa merg pe gloriette. 1.000 de kilometri, plecat dimi la 6, revenit noaptea la 1.

mie viena imi da mereu aripi. fiecare intoarcere acasa e o promisiune pentru o noua plecare spre orasul imperial. alb, auriu, verde, cenusiu – arsa de soare sau invaluita in negura de iarna, viena e mereu alta, mereu aceeasi. e locul unde, desi straina, ma simt acasa.

mie mi s-a parut mereu ca austriecii au umor. iar poza de mai sus imi sustine ideea. cum altfel, decit daca ai, ca natie, un spirit viu, sa faci un astfel de panou? franz josef – workoholic. meseria: imparat. pe panoul lateral scrie ca acelasi imparat a lucrat 16 ore pe zi, in fiecare zi, timp de 64 de ani. biroul e, desigur, vizitabil. ca doar sintem la schonbrunn…

poate pentru ca noi n-am avut un imparat workoholic sintem asa de departe de viena.

erdees + posta romana, moartea pasiunii

urasc rds si posta romana. ieri, nu-mi mergeau mai multe canale la tv – adica aproape toate. am reinstalat, degeaba. am sunat la relatii cu clientii, o duduie mi-a zis sa revin la setarile fabricantului, in ceea ce priveste “cutia” de digi. zis si facut, ca proasta. rezultatul? epocal! o ordine absolut apocaliptica a canalelor si, cel mai important, disparitia, dintr-o apasare pe o tasta, a 14 programe! am revenit la relatii cu clientii, unde mi s-a zis, textual, “n-am mai avut un astfel de caz”.

cica va fi trimisa o echipa, sa verifice “calitatea semnalului”. poate o sa ajunga si echipa, cindva inainte de pastele cailor. oricum, in urma experientelor cu rds, am ajuns ca, de fiecare data cind vin acasa si vad masina firmei parcata pe undeva prin apropiere, sa stiu sigur ca e ceva in neregula.

tot ieri, am fost la posta, sa intreb de un pachet pe care il asteptam. i-am dat lu’ tanti de la ghiseu buletinul, a cautat, mi-a zis ca n-are nimic pe numele meu. vin acasa, ce gasesc in cutia postala? instiintarea ca trebuie sa merg sa ridic coletul! noroc ca stau la 2 minute de oficiul postal… partea cea mai trista e ca tanti cu pricina nu e deloc tanti, ci are max 30 de ani. de unde se vede ca unele tanti sint nascute pentru munca “cu publicul” de la minunatele ghisee ale patriei.