ce-ti doresc eu tie, sinistra romanie

tara asta si mai ales oamenii care o populeaza nu inceteaza sa ma uimeasca. sa va spun o poveste de oroare si groaza, petrecuta in minunatul meu oras timisoara, cu minunatii lui locuitori. intr-o zi,  o tanti moare. e batrina, deci pe undeva finalul era previzibil. dumnezeu s-o odihneasca – si-au zis fiicele ei, si s-au apucat de pregatiri de inmormintare. au gasit o firma de pompe funebre, au cumparat sicriu, coliva etc etc. fiicele au insa o sora, care sta taman in canada. ajunge in vreo doua zile, dar, pina atunci, sicriul trebuie depus undeva, in conditii bune. la capela cimitirului e exclus, din motive pe care n-are sens sa le aprofundez. da, dar timisoara, ca orice oras respectabil, are casa mortuara (stiti voi, modelul din “six feet under”). buuun! se ia un telefon, se suna la casa mortuara, raspunde un angajat. i se explica situatia si urmeaza asa:

angajat: de unde ati cumparat sicriul?

fiica decedatei: de la firma x

angajat: aaa, deci nu de la noi

fiica decedatei: nu

angajat: in acest caz, tariful pentru depunerea sicriului este un pic mai mare, in jur de 200 de lei pe zi

fiica decedatei:  e bine.

angajat: dar sa stiti ca nu va putem asigura transportul, ca daca n-ati luat sictriul de la noi…

se gaseste de inchiriat un alt dric, se  executa transportul, se ajunge la casa mortuara, unde se da nas in nas cu administratorul. urmeaza alt dialog:

administrator: de unde ati cumparat sicriul?

fiica decedatei: de la firma x, dar am vorbit la telefon cu un coleg de-al dumneavoastra si mi-a zis ca e in regula, doar ca pretul va fi un pic mai mare

administrator: va costa 1.500 de lei pe zi! tariful nu este negociabil.

se face cale intoarsa spre capela cimitirului, ca totusi, 1.500 de lei e o suma.. inmultit cu trei…

povestea are si un final, care ar putea fi comic, daca n-ar fi tragic. surorile de-acum reunite se gindesc la o slujba la biserica. mama lor fiind catolica,  se merge la o biserica, desigur, catolica. se termina slujba, femeile se duc la spovedanie. una dintre ele intra in confesional. prima replica a preotului: “ce fiica frumoasa aveti, doamna!”. doamna trece peste socul initial si ii spune parintelui ca ea crede ca a savirsit un pacat – si ii relateaza aventura de la casa mortuara. preotul ii trinteste sec: “eu nu va pot ierta. va binecuvintez si va astept luni si joi (sau marti si vineri, oricum nu conteaza) la scoala”. probabil cu unghiile taiate si batistuta alba. cu parintii tunsi e ceva mai greu.